
Ai fost la control. Analizele sunt bune. Nu ai nimic.
Și totuși te trezești obosită. Te uiți în oglindă și nu-ți recunoști privirea. Ai o zi în care nu s-a întâmplat nimic rău și te culci cu senzația că nu ai trăit-o.
Ești sănătoasă, pe hârtie.
Am studiat nutriția și am obținut diploma de dietetician-nutriționist. Am învățat despre hormoni, despre nutrienți, despre apă, despre ce se întâmplă în corp când mănânci într-un fel sau în altul. Am toate motivele să cred în cifre, în analize, în măsurători.
Și tocmai de aceea știu cât de puțin acoperă.
Pentru mine, sănătatea arată așa
Să ai viață în ochi. E primul lucru care dispare și ultimul despre care vorbește cineva. Nu se măsoară. Dar o vezi imediat la un om — și, dacă ești atentă, o vezi și la tine.
Să zâmbești. Nu politicos. Să ți se întâmple.
Să ai energie. Nu energia de la a doua cafea. Cea de dimineață, înainte să faci ceva ca să o obții. Dacă ai nevoie de trei lucruri ca să pornești, corpul îți spune ceva, chiar dacă analizele tac.
Să te simți bine în corpul tău. Nu să arăți bine. Să te simți. Sunt femei în formă excelentă care nu suportă să se privească și femei care nu bifează niciun standard și se mișcă prin lume cu o ușurință pe care o invidiezi.
Să fii prezentă. Să fii de față la propria ta viață. Să nu treacă o lună întreagă din care nu-ți amintești nimic.
Să ai curaj. Sănătatea are legătură cu curajul mai mult decât pare. Un om care se teme permanent trăiește într-un corp încordat. Iar un corp încordat ani la rând nu rămâne neafectat.
Să ai grijă de tine. Concret. Somn, apă, mâncare adevărată, mișcare. Lucrurile plictisitoare, făcute constant, bat orice lucru spectaculos făcut o dată.
Să te vezi. Să știi ce ți se întâmplă. Ce te doare. De ce ești obosită. Ce eviți.
Să te respecți. Adică să nu accepți în viața ta lucruri pe care nu le-ai accepta pentru cineva la care ții.
Să îți iei puterea înapoi. De la oameni, de la obiceiuri, de la povești vechi despre tine.
Să fim clari, pentru că nu vreau să fiu înțeleasă greșit
Nu spun că orice boală vine din emoții. Nu spun că medicamentele nu sunt necesare — uneori sunt, și e periculos să sugerezi altceva. Nu spun că poți gândi pozitiv până dispare o problemă reală. Am trecut prin lucruri în care gândirea pozitivă nu a avut absolut niciun cuvânt de spus.
Spun doar că, în graba de a face simptomul să dispară, uităm uneori o întrebare:
Ce se întâmplă cu mine?
Corpul nu e doar ceva ce trebuie să arate bine. E locul în care trăiești. Merită ascultat înainte să fie redus la un simptom.
Dacă vrei un exercițiu, e unul simplu.
Timp de o săptămână, în loc să te întrebi dimineața ce ai de făcut, întreabă-te cum te simți. Fără să corectezi răspunsul. Fără să-l justifici.
O să fie inconfortabil. Cele mai multe femei pe care le cunosc nu au un răspuns la întrebarea asta, pentru că nu au mai fost întrebate demult. Nici de altcineva, nici de ele.
