Jurnal
2 septembrie 2026spiritualitate4 minute de citit

Ce am învățat din cincisprezece ani de căutare

Ce am învățat din cincisprezece ani de căutare

De peste cincisprezece ani studiez spiritualitatea. Sute de cărți. Mii de materiale video. Kabbalah, șase module. Hipnoză regresivă. Șamanism. Yoga. Meditație. Sound healing. El Camino de Santiago, pe jos.

Am scris lista asta și m-am oprit, pentru că e exact genul de listă care nu spune nimic.

E o listă de certificări. Sună a autoritate. Nu e.

Așa că am făcut altceva. Am luat fiecare lucru în parte și m-am întrebat: ce s-a schimbat concret în felul în care trăiesc, din cauza lui? Dacă răspunsul e „nimic", atunci a fost lectură, nu practică.

Kabbalah. Am învățat să privesc viața ca pe ceva mai mult decât o succesiune de întâmplări. În această perspectivă, fiecare suflet vine cu un contract, cu lecții pe care are de învățat și cu oameni care îi vor intersecta drumul. Mi-am pus tot mai des întrebările: Cine sunt eu dincolo de tot ce am învățat să fiu? De ce am venit aici? Și cine sunt oamenii din viața mea — acele personaje care apar, rămân sau pleacă?

Nu am găsit răspunsuri la toate întrebările. Dar am început să privesc unele întâlniri și experiențe nu doar prin prisma a ceea ce mi-au făcut, ci și prin ceea ce au scos la suprafață în mine.

Meditația. Pentru mine, meditația este o formă de a mă întoarce la mine. Un spațiu în care nu trebuie să rezolv nimic, să înțeleg totul sau să găsesc un răspuns. Doar să observ ce se întâmplă în mine, fără să mă grăbesc să schimb ceva.

Nu îmi iese întotdeauna. Sunt zile în care mintea continuă să alerge, în care mă ridic de pe pernă la fel de neliniștită cum m-am așezat. Și sunt zile în care observ că am uitat să mă opresc, că am trecut prin ore întregi fără să fiu cu adevărat prezentă în ele.

Învăț că practica nu înseamnă să reușesc să-mi liniștesc mintea de fiecare dată. Înseamnă să mă întorc, din nou și din nou, la ceea ce este aici.

El Camino. Am mers pe jos pe El Camino de Santiago. Zile de mers, cu propriul corp, propriile gânduri și drumul din fața mea.

Există ceva în mersul pe distanțe lungi care îți simplifică lumea. La un moment dat, nu mai ai atât de multe lucruri de rezolvat. Ai următorii kilometri, corpul tău, oboseala, foamea, locul în care vei ajunge. Lucrurile pe care acasă le complici pot deveni surprinzător de simple.

Dar nu cred că un drum îți schimbă viața doar pentru că l-ai parcurs. Poți merge sute de kilometri și să te întorci același om. Întrebarea este ce observi despre tine în timp ce mergi.

Hipnoza regresivă și șamanismul. M-am apropiat de ele din dorința de a explora ceea ce nu puteam înțelege doar prin rațiune. M-au atras întrebările despre subconștient, despre memorie, despre simboluri și despre lucrurile care ne influențează fără să fim întotdeauna conștienți de ele.

Am descoperit perspective și experiențe care mi-au stârnit curiozitatea. Dar am învățat și să nu confund intensitatea unei experiențe cu adevărul ei. Faptul că ceva se simte profund nu înseamnă automat că este o explicație literală a realității.

Ce am luat cu mine este curiozitatea de a explora, dar și nevoia de a discerne. Nu orice experiență trebuie să devină o certitudine și nu orice întrebare are nevoie de un răspuns imediat.

Ce am învățat din toate la un loc, și nu am învățat ușor

Că studiul nu e practică. Poți citi trei sute de cărți despre prezență și să trăiești în viteză. Am făcut asta ani buni. Diferența dintre a ști și a trăi e tot spațiul în care se întâmplă viața.

Că spiritualitatea nu te scutește de nimic. Nu m-a scutit de pierderi, nu m-a scutit de o operație, nu a scurtat nicio recuperare. Nu funcționează ca o asigurare. Cine ți-o vinde așa te minte.

Că a făcut altceva, în schimb. Mi-a dat un loc în care să pun ce nu are explicație. Nu răspunsuri — un loc. E mai mult decât pare.

Că e ușor de folosit ca să eviți. Am văzut oameni care meditează ca să nu simtă, care fac curse de ateliere ca să nu se oprească, care vorbesc despre energii ca să nu vorbească despre ce s-a întâmplat de fapt. Am fost și eu, pe bucăți, unul dintre ei.

Nu îți recomand nimic din lista de sus.

Ce îți recomand e să pui aceeași întrebare oricărui lucru pe care îl studiezi de mult timp:

Ce am făcut altfel, din cauza lui, luna asta?

Dacă răspunsul nu vine repede, nu înseamnă că lucrul e greșit. Înseamnă doar că încă e informație.

Iar informația nu ne-a schimbat niciodată pe niciunul dintre noi.

Scrisori rare, scrise pe îndelete

O dată la două săptămâni îți scriu despre ce trăiesc și ce înțeleg. Fără sfaturi rapide, fără promisiuni.